poze by dex

“If you’ve got no kind words / then you should say nothing more at all”. Asa zice piesa celor de la Maccabees, redat cu energie si claritate de catre The Mono Jacks in concertul de pe 5 februarie, din Mojo Club. Probabil ca este un sfat bun, poate chiar intelept, dar sa fim seriosi! Este vorba despre un concert rock. Indie rock. Cat de multa intelepciune poate sa zaca intr-o cronica de concert?

The Mono Jacks se prefigureaza a fi una dintre acele trupe. Peste niste ani, undeva intr-o camera plina de postere, bilete de concert si articole decupate, va fi un poster cu The Mono Jacks. Printre Interpol, Joy Division si Echo & the Bunnymen. Vor apartine acelui club de muzicieni. Si se vor integra cat se poate de natural in acea lume.

Ceea ce ma bucura poate cel mai mult la The Mono Jacks este absenta desavarsita a unui orgoliu dominant, care sa traseze toate directiile, sa dea toate sfaturile si sa ia toate deciziile (artistice sau nu). Nu exista un Roger Waters in aceasta trupa si nici nu ar trebui sa existe. Cei patru baieti ( Doru – voce si chitara, Florin – chitara si voce, Hassan – bass si Dorian – tobe) sunt o formatie – in adevaratul sens al cuvantului – si inca una foarte bine legata. Transmit o energie comuna, iar muzicalitatea lor provine in egala masura din toate cele patru instrumente.

Baddies, pe de alta parte, au fost o noutate pentru mine. Pana acum o saptamana nici nu stiam de existenta lor. Apoi am aflat ca vor canta in Mojo Club si ca The Mono Jacks vor fi opening act. Mai mult, am auzit si la radio (chiar unul mare si comercial) o piesa de-a lor. Iar intr-un final grandios, i-am vazut in carne si oase – de la mai putin de cinci metri – in Mojo.

Daca m-as aventura intr-o asociere libera de cuvinte cu Baddies, mi-ar veni in minte asa: energie, zgomot, cotcodaceli, agitatie, hiperactivitate si spasme musculare. Si toate acestea dupa doar doua piese cantate de baietii din UK. Singura impresie de durata lasata de Baddies a fost tiuitul din urechi, pe care il mai auzeam si astazi de dimineata, in timp ce imi beam cuminte cafeaua.

Dar sa nu fiu rautacios. Uitandu-ma in jurul meu, vedeam oameni tineri care se simteau bine si care se hraneau cu (supradoza de) energie oferita de englezi. Lumea canta, dansa si sarea pe niste piese agitate si convulsive. Poate ca de fapt asta este farmecul Baddies. In fond, rock-ul este cincizeci la suta energie si pasiune. Eu as astepta, cu rabdare, un al doilea concert si un nou album Baddies. Sper ca atunci vor veni si cu restul de cincizeci la suta – armonie si structura muzicala.

Concluzia este ca sunt bucuros – din doua motive. Primul este ca intr-un Bucuresti asa cum este el exista o trupa precum The Mono Jacks. Al doilea este ca intr-un Bucuresti asa cum este el am primit vizita celor de la Baddies. Ne doresc sa o tinem tot asa!

Matei

O alta marturie de aseara, semnata Bogdan Stamatin (wetpaper.ro):

“In ciuda laudelor pe care le-au primit de la The Guardian si BBC, Baddies e cu siguranta o trupa mica din UK. Insa dragi fete si baieti, aseara ati pierdut o trupa mare. Pentru ca e impresionant sa poti fi martor la ce dezlantuie o trupa tanara de la ei. Sunet, sunet, sunet! Sunet cum n-am auzit la nimeni de la noi. Sunet plin, de trupa mare. Stiu, e dezgustator sa apreciezi pe cineva prin prisma lamentarilor si frustrarilor proprii.

Deci si in concluzie, numarul 1, Baddies au fost profesionisti. Au venit cu sunetist si manager. Si-au legat cu scotch chitarile, conexiunile intre efecte, cablurile de chitari.

Numarul 2, Baddies au fost energetici. Au sarit, au strans din falci, au urlat, au punctat. Iar chestia asta s-a transmis imediat, e superb sa vezi ca trupa are incredere in ea si in muzica pe care o vinde.

Iar numarul 3, si cel mai important, Baddies au comunicat cu publicul, dadada, in sfarsit! Frumos, onest, cuminte. Au zis de Dan Petrescu la inceput (sau asa mi s-a parut). S-au uitat in ochii cetatenilor din public. Au venit aproape si au cantat la 5 centrimetri in fata unei gagici din primul rand. Si fara sa dea vreo clipa senzatia ca s-ar forta, ca au gandit-o dinainte.” (text integral aici)